Miserupism

Zilele astea mi-am amintit şi eu că a un blog. Am făcut un scurt review şi am văzut că deşi titlul blogului este "Miserupism constructiv", deşi cam în toate posturile îmi cam pasă de cate ceva. Par ipocrit din punctul ăsta de vedere.

Ar fi timpul să mă explic în legătură cu miserupismul ăsta.

Miserupismul meu se referă la faptul ca nu-mi pasă (mi se rupe) de absolut tot ce societatea românească consideră normal (NORMÁL, -Ă, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este aşa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obişnuit, firesc, natural., NÓRM//Ă ~e f. 1) Sumă de reguli recunoscute de majoritatea unei colectivităţi ca obligatorii. s.: www.dexonline.ro) şi alte cuvinte de acest gen care reprezintă un lucru general acceptat de societatea românească.

În societatea nostră e normal ca atunci când plăteşti pentru un serviciu sa nu-ţi fie oferit sau să-l primeşti la standarde mult mai scăzute, e normal să dai şpagă pentru a primi un serviciu pentru care ai plătit deja la standarde calitative normale, e normal ca cel mai capabli om să fie cel care reuşeşte să fenteze legea cât mai des şi fără să fie prins, e normal să dai atenţii ca să te ţină minte lumea. Oferind atenţii, oamenii care le primesc trebuie să se simtă OBLIGAŢI să intoarcă serviciul.

Eu sunt miserupist. Nu-mi pasă de ce consideră societatea ca fiind NORMAL.
Nu mă simt obligat să fac nimic.
Voi lupta pentru drepturile mele până îmi va fi respectat acel drept sau până când voi primi produsul sau serviciul pentru care am plătit.

Românii aşteaptă ca problemele lor să fie rezolvate de altcineva (de aia tot timpul statul e de vină - câteodata chiar e), se plâng când se întâlnesc dar nu fac nimic pentru a-şi rezolva problema. În străinătate lumea iese în stradă pentru orice, la noi se iese când şeful de sindicat are interes.

La noi nu e NORMAL să-ţi aperi drepturile. E normal ca altcineva să facă asta, dacă nu "merge şi-aşa."


Pesimismul meu este modul meu de a nu accepta să judec normal o anormalitate. (Octavian Paler)